FIMU

Franţa, Belfort, FIMU. Iată-ne ajunşi la acest festival unde toate genurile de muzică se reîntâlnesc o dată pe an. Anul acesta, am făcut şi noi parte din toată această nebunie. Am ajuns la hotel cu ceva vreme înainte de ora cazării, ne-am plimbat aiurea prin oraş, dar nu pentru foarte mult timp, căci am fost invitaţi să luăm prânzul. După ce ne-am hrănit, mai mult sau mai puţin, am luat-o spre hotel cu un mijloc de transport. Ne-am cazat, am făcut un duş şi am plecat spre centrul oraşului. Am ajuns în faţa Catedralei Saint Christophe, din Belfort, unde am şi susţinut concertele pe parcursul festivalului. Amintirile încep să revină la viaţă, amintiri mai vechi, de când am participat prima dată la acest festival. Mă întrebam dacă o să avem acelaşi succes ca şi atunci. Am intrat în Catedrală şi am realizat că este mai frumoasă decât îmi aminteam. După scurta vizită a Catedralei, am hotărât să urcăm spre cetate. În timp ce urcam, o privelişte tot mai frumoasă se afişa în faţa ochilor mei. Oraşul Belfort se întindea pe o suprafaţă destul de mare, iar văzut de sus părea mai frumos. În drum, am dat peste câteva scene, unde, câţiva muzicieni se pregăteau de concert. Iată-ne ajunşi la poarta cetăţii când un francez vine la mine şi cu o părere de rău în voce şi într-o limbă pe care o ştiu atât cât să nu mor de foame îmi spune "Est fermé!" . Ne-am întors înapoi. Am pornit spre Atria, sau "a tria", unde luam masa. Nu prea ştiu eu exact să explic ce e cu Atria, erau mai multe chestii într-una singură. Din tot acest centru, dacă pot să-i spun aşa, făceau parte un hotel, o sală de concerte şi o sală de mese. Era locul unde luam prânzul şi cina, micul dejun fiind servit la hotelul unde locuiam. După cină, am hotărât, împreună cu un prieten, să mergem să ascultăm câteva formaţii. Am intrat, prima dată, în sala de concerte de la Atria, unde am ascultat o formaţie de instrumente de suflat numită Instanbul dolce brass quintet. După ce ne-am săturat urechile de trombon, trompetă şi alte cele, am luat-o spre Catedrală. Acolo cânta un cor de profesori de muzică, în program fiind trecuţi ca Municipal Conservatory of Maroussi. Mă aşteptam să aibă o prestaţie superbă, având în vedere că erau profesori de muzică, dar nu. Am fost dezamăgită şi cu urechile zgâriate de atâtea fălsături am ieşit din Catedrală şi ne-am îndreptat, iar, spre Atria, unde, de data aceasta cânta un cor din Ucraina, numit Gaudeamus. Au fost cât de cât ok, dar nu extraordinari. După ce am stabilit că repertoriul lor este prea plictisitor, am hotărât să ascultăm nişte muzică folk. Aşa că ne-am îndreptat spre Kiosque a muzique, unde cânta Sally Spring and the Folk Country Blue Boys din Statele Unite. A cântat frumos, pentru scurt timp. Am hotărât să ne îndreptăm spre hotel în momentul în care tipa a început să cânte despre roşii home-made. Am luat un mijloc de transport, care ne-a transportat câteva staţii mai încolo de hotel. Am ajuns, într-un final, la hotel, râzând cu lacrimi şi cu o durere de picioare de îmi venea să le tai. Facem o uşoară trecere spre a doua zi, cu un somn mult prea scurt pentru oboseala acumulată. După micul dejun, am făcut repetiţii până aproape de ora prânzului. Ne-am pregătit costumele, ne-am echipat de oraş şi am luat-o frumos spre Atria ca să ne hrănim. După prânz, ne-am îndreptat spre o anumită sală, unde, formaţiile care concertau îşi lăsau lucrurile şi se schimbau. La fel am făcut şi noi. Ne-am încălzit vocile şi am plecat spre Catedrală. La ora 17:00 a început concertul. Un repertoriu destul de variat, aparent cu atracţie destul de mare la public. Cântat destul de bine, pe alocuri cu câteva greşeli şi un Amazing Grace superb. Publicul a fost în extaz, apaluze multe şi bis. Din păcate, nu am avut nici o piesă pregătită pentru bis. Amintirile încep să revină iar. Data trecută când am participat, am avut parte de acelaşi succes, parcă totuşi mai mare, dar eu o să îl pun pe seama faptului că eram copii. Acum eram cu toţii adulţi. Oricum, cu aşa ceva nu cred că mă voi mai întălni vreodată. După concert, am mers la cină. După cină, ne-am perindat de la o scenă la alta. Am avut o frumoasă reîntâlnire cu gazda mea din 2007. Am ascultat Funktional, care cântau pe o scenă numită L'Arsenal, am povestit, am râs, ne-am luat rămas bun şi am plecat spre scena numită Chapiteau Jazz, unde am ascultat o formaţie din Germania, IKS Big Band, care au cântat superb. Mi-a picat puţin pata pe un saxofonist din acea formaţie. Părea frumuşel de la distanţă, dar faptul că semăna izbitor de bine cu un anume domn care mi-a trecut prin suflet, m-a lăsat mască. Amintirile au început din nou să curgă, atât cât le-am lăsat. Nu avea rost să-mi stric seara. În afară de toate acestea, muzica pe care o cântau era absolut încântătoare. Din cauza durerii de picioare, ne-am aşezat pe o bordură, aşteptând cu nerăbdare să intre grupul vocal, care făcea parte din aceeaşi formaţie. Au fost ultimii din concert, dar am aşteptat cuminte şi a meritat. Primul şi ultimul concert la care am asistat cap-coadă. După Jazz, ne-am îndreptat spre hotel. Tot cu un somn prea scurt facem trecerea la cea de-a treia zi. Din nou, mic dejun, repetiţii, prânz. După prânz, ne-am îndreptat spre Luxeuil - les - Bains, unde am susţinut un concert pentru un public cu un număr mai mic decât coriştii. Cu toate acestea, am fost aplaudaţi. După concert, o recepţie mică la Primărie şi întoarecere în Belfort pentru cină. După cină, am ascultat puţină muzică electronică. Foarte puţin am asistat la acel eveniment, dacă pot să-l numesc aşa. Nu cred că au fost 60 de secunde. Nişte sunete haotice care nu îţi spuneau nimic. Pe mine personal, mă trimiteau cu gândul la o junglă, unde se aud tot felul de sunete ciudate reproduse de nişte animale uşor extraterestre. De acolo am plecat spre Chapiteau Jazz. Nu îmi amintesc exact ce am ascultat. Sigur îmi aminteam dacă era ceva care merita să fie amintit. Am început să ne îndreptăm spre hotel, am căutat o anumită staţie de autobuz pe care nu am găsit-o, însă, în drumul nostru am dat de alta. Am stat câteva minuţele acolo, până când cineva ne-a anunţat că autobuzul nostru nu mai circulă. Am luat-o la pas spre hotel. Acolo ne-am petrecut timpul cu o gură de pălincă de pere, o bere împrumutată de la profu' şi râsete până târziu în noapte. Trecerea spre a patra zi o facem cu un somn puţin mai lung. Pe când dormeam mai bine, simt că mă gândilă ceva pe spate. Cu o privire somnoroasă mă uit la cel în cauză cu gâdilatul care începe să râdă şi să-mi spună că e timpul pentru micul dejun. După ce a plecat, am încercat să mai adorm un pic, dar nu am reuşit.M-am hotărât să merg la micul dejun. După ce mi-am umplut stomacul cu cereale cu lapte şi pâine cu unt şi cu gem, mi-am băut cafeaua şi am plecat în oraş. Neavând repetiţii în acea dimineaţă, ne-am hotărât să facem câteva cumpărături. Nu am găsit toate magazinele deschise, dar am reuşit să urcăm pe cetate. Am urcat până pe terasa panoramică de unde se vede tot oraşul Belfort. Am coborât, după aceea, până la Leu. Ne-am tras în chip şi am plecat spre Atria pentru masa de prânz. De acolo, am mers înapoi la hotel, unde, am făcut o scurtă repetiţie şi ne-am pregătit costumele. La 5 şi jumătate am plecat spre Catedrală. La 6 şi jumătate a început concertul. Am fost ultima formaţia care a susţinut concert în acel loc. Înainte de noi a cântat o orchestră care pare să se numească Entretango, aşa spune programul. Au cântat superb, au fost aplaudaţi, iar noi am fost întrebaţi dacă le permitem să bage un bis. Bineînţeles că le-am permis, mai mult pentru că şi noi ne doream să îi ascultăm. După ce au terminat ei, s-au făcut câteva aranjamente pe scenă şi am intrat noi. Am cântat mult mai bine decât în celelalte două concerte. Catedrala a fost arhiplină şi am vândut şi câteva cd-uri. După ce am terminat concertul am fost aplaudaţi cu lacrimi în ochi. Cei din primul rând, pe care îi vedeam eu de pe scenă, erau în extaz şi au început să dea şi din picioare. Am recunoscut o faţă a unui domn, care fusese acolo şi la primul concert. A fost un sentiment plăcut să ştiu că măcar o persoană ne-ar asculta de mai multe ori, chiar dacă avem acelaşi repertoriu. A fost cerut un bis, dar organizatorii nu ne-au permis. Asta e! Am fost felicitaţi şi în particular şi ni s-a spus că suntem aşteptaţi şi la anul. După ce am primit toate laudele şi aprecierile, ne-am schimbat de costume şi fiecare a luat-o pe drumul lui. De data aceasta, am sărit peste cină, doar pentru a afla că, magazinul pe care doream să îl vizităm era închis. Acest magazin era lângâ cinema şi ridicând privirea în sus, am văzut afişul cu Dark Shadows. Filmul începuse la 8 şi 10, iar, în momentul respectiv era 8 şi 15. Nu îmi venea să cred că îl ratasem cu 5 minute. Nu conta că eram titrat în Franceză, dacă apucam, mergeam să îl văd. Asta e, din nou! Acum aştept să apară în România. După câteva comentarii în legătură cu Johnny Depp, ne-am oprit la scena din faţa Conservatorului unde am ascultat formaţia Riff care cântau pe ritm de jazz. Am mâncat un cheesburger care nu şi-a meritat banii şi am pornit spre hotel. Acolo, am făcut o baie foarte bine venită, ne-am pregătit bagajele şi am aşteptat să se facă ora 3 şi jumătate ca să plecăm spre România. Între timp, am ascultat o serenadă întreruptă de un jet de apă venit de undeva de la etajul 2 şi am tras un pui de somn de vreo oră. Am plecat din Belfort în toiul nopţii şi ne-am îndreptat spre magazinul Aldi din Germania. Acolo am petrecut vreo 2 ore, deşi era vorba de una singură. Am făcut câteva cumpărături, care, iniţial păreau mai scumpe, dar când am ajuns la casă, am observat că a fost vorba de un preţ mai mult decât rezonabil. De acolo ne-am îndreptat spre Austria, Salzburg, Mozart. Sau cel puţin aşa am fi vrut. Din păcate, nu am ajuns în timp util să vizităm casa renumitului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart, dar am vizitat împrejurimile. Un oraş superb, pentru care aş fi dispusă să învăţ limba germană. Un râu pe nume Salzach se aşterne lin printre clădirile cu o arhitectură barocă. Un oraş, parcă "obsedat" de Mozart. Multe magazine cu suveniruri de toate felurile, de la tricouri până la umbrele. Vreo 3 Catedrale superbe se aştern pe lângă Piaţa Mozart, în centrul căreia zace statuia celui pomenit. Am şi cântat într-una din ele. Am aflat după, că în catedrala respectivă tatăl compozitorului fusese cantor şi compozitorul în sine fusese botezat acolo. După ce ne-am adunat fiecare de pe alei şi străduţe, ne-am îndreptat spre locul unde era parcat autorcarul. Cineva aflase, între timp, că putem merge cu un mijloc de transport în comun, până acolo. Câteva minute de râs pe baza unui nume de stradă pe care nu ştiu să îl scriu. Ajunşi, într-un final, în locul unde era parcat autocarul, am stat pe bănci, să îngheţăm de frig până la ora plecării. Câteva momente de disperare şi căutări de mare amploare ne-au umplut timpul. Când, în sfărşit, toate lucrurile au fost în regulă şi ora plecării a sosit, am luat-o uşor spre România. A fost frumos, păcat că timpul a fost aşa scurt. Câteva amintiri haotice îmi trec prin minte: vată pe băţ, o bere băută pe stradă în Belfort, o tipă îndoită la 90 de grade cântând la microfon, o altă tipă care cânta şi la trompetă şi la pian în acelaşi timp, o cafea în Salzburg, multe lacăte pe podurile de peste Salzach, câteva poze eşuate la lună... Cam asta a fost... acum, sunt în Deva unde mirosul izbitor de flori de tei nu te lasă în pace şi te trimite cu gândul la copilărie.